Imi placea de mic copil sa-l privesc pe tata cum tot experimenta prin gradina bunelului cu altoitul. Bunelul avea soiuri vechi de pere si mere, care nici nu dadeau roada foarte bogata, si fructele erau foarte marunte si mai putin gustoase.
Cred ca de atunci am indragit gradinaritul si pana in prezent sunt pasionat de frumusetea si magia plantelor.
Era prin anii 70 ai secolului trecut. Cred ca eram prea mic si nu puteam sa inteleg de ce tata mai ca nu in fiecare an taia cate o creanga doua dintr-un pom de pere si tot incerca sa altoiasca ceva. El insa imi spunea “Sa vezi ce pom va fi acesta!” si tot incerca ba o metoda, ba alta de altoire. Pomul era destul de mare si tata urca pe scara si tot statea cocotat acolo sus in pom.
A trecut ceva timp si rand pe rand au inceput sa dea roada cate un soi nou de pere din acel pom. Din pomul vechi a ramas practic doar tulpina.
Mare insa mi-a fost mirarea cand peste cativa ani am imteles ce pom minunat crestea in gradina!
Se minunau toti care vedeau acest pom in roada. Era pomul cu sase soiuri de pere si se coceau pe rand, incepand din luna iunie si terminand cu cele mai tarzii pere, pe care le culegeam prin octombrie-noiembrie cand deja dadeau ingheturile iar pe pom nici frunze nu mai erau. Primele pere se coceau cele de pe ramurele dinspre est, iar ultimele din partea de nord-vest.
Un adevarat pom minune!!!
Astfel tata a creat pomul “calendar”, pe ramurele caruia, rand pe rand, in fiecare luna, din iunie si pana in noiembrie se coceau perele. Unele galbene, altele mai roscate, unele mai mici altele mai mascate, dar toate dulci si aromate…
Si astazi acest pom este in viata si fructele sunt la fel de gustoase.
foarte faină povestea. și pe mine m-a bătut gândul să recuperez prin altoire pomișorii care pare că nu s-au prins astă-primăvară (și nu numai). povestea ta m-a convins s-o fac.